KinetoDidacticaKinetoDidacticaKinetoDidacticaKinetoDidacticaKinetoDidacticaKinetoDidactica Kineto Didactica Kineto Didactica KinetoDidactica KinetoDidactica KinetoDidactica KinetoDidactica
KinetoDidacticaKinetoDidacticaKinetoDidacticaKinetoDidacticaKinetoDidacticaKinetoDidactica Kineto Didactica Kineto Didactica KinetoDidactica KinetoDidactica KinetoDidactica KinetoDidactica

Următorul pas este să învățăm să încărcăm țesuturile

de Bogdan Goga & Andrei Gheorghiu

Invitatul lui Bogdan din acest podcast este Christos Poulis a cărui specializare este prescrierea de exerciții și antrenamentul atleților. Acesta a lucrat de-a lungul anilor cu fizioterapeuți din întreaga lume, colaborând inclusiv cu terapeuți din România în ultimii 11 ani.

Primul subiect al conversației dintre cei doi este prescrierea de exerciții. Cât de buni suntem în această direcție și oare încărcăm suficient structurile după o accidentare? Din observările pe care Christos le-a făcut, în afară de Statele Unite și Australia, de cele mai multe ori fizioterapeuții tind să subîncarce de-a lungul procesului de recuperare. Paralela pe care o face este între preparatorii fizici și fizioterapeuți. Pe de o parte, din cauza faptului că preparatorii fizici nu au atât de multe cunoștințe si experiență în ceea ce privește partea medicală a unui proces de recuperare, aceștia tind să încarce prea mult, în timp ce în profesia noastră din cauza temerii de a nu leza din nou țesuturile tendința este să nu încărcăm țesuturile suficient.

Discuția dintre cei doi continuă pe tema kinesiofobiei și cum aceasta poate crește rata reaccidentărilor în momentul întoarcerii la activitățile sportive. Pentru a putea înțelege mai bine mecanismul din spatele acestui termen cei doi dau exemplul unui atlet care se întoarce la antrenamente sau la joc. Învățăm că nu doar teama de contact pe teren este singurul factor pe care ar trebui să îl luăm în considerare atunci când vorbim despre kinesiofobie, ci și că atletul ar trebui să aibe o propriocepție și o facilitare adecvată în cadrul lanțurilor musculare. 

La întrebarea lui Bogdan despre necesitatea ca un fizioterapeut să studieze metodele de antrenament pentru a crește forța și capacitățile unui pacient, răspunsul primit este că fiecare specialist ar trebui să aibe cunoștințe și despre metodele de intervenție folosite pentru tratarea patologiilor și sunt se aplică împreună cu abordarea fizioterapieutică, lucru care ar îmbunătăți semnificativ practica clinică. Christos subliniază că profesia de fizioterapeut a evoluat și s-a adaptat de-a lungul anilor. Acum suntem în momentul în care realizăm cât de importantă este încărcarea țesuturilor încă de la începutul recuperării. Cu toate acestea ar trebui să știm la ce să fim atenți și cum să adaptăm acest lucru în practica de zi cu zi.

Bogdan este curios care este părerea lui Christos despre specialiștii români comparativ cu alți colegi din alte țări.  Invitatul nostru a luat prima dată contact cu fizioterapeuții din România în 2013 și deși cunoștințele de bază ale fizioterapeuților erau destul de bune, modul de practică era diferit de ceea ce știa el pana atunci, din cauza separării între fizioterapeuți și kinetoterapeuți. Crede că acum că această specializare a evoluat pentru că astăzi sunt mult mai mulți specialiști compleți care pot trata prin mai multe tehnici și metode un pacient, lucru la care a contribuit și el prin înființarea conceptului Rockford Kinesiology.

Christos este unul din fondatorii și instructorii principali al conceptului Rockford Kinesiology. Acest concept are ca scop instruirea fizioterapeuților în ceea ce privește tehnici de țesut moale și prescriere de exerciții pe baza unui raționament clinic. Discuția dintre cei doi se concentrează și subliniază importanța raționamentului clinic.  Chiar dacă cu toții avem preferințele noastre în privința tehnicilor sau a patologiilor pe care le tratăm este important să fim deschiși, să ne cunoaștem limitele și să nu fim părtinitori doar unei metode ca soluție universală. Recomandarea invitatului este să avem cunoștințe de bază solide și mai apoi să alegem o nișă sau metodă preferențială. Cu toate acestea nu sfătuiește terapeuții să rămână limitați de un singur concept.

Concluziile acestei discuții sunt că profesia noastră este într-o continuă evoluție și că ar trebui pe cât posibil să fim la curent cu cercetarea, să încercăm să înțelegem tratamentul patologiilor din mai multe perspective ale echipei medicale și nu în ultimul rând să ne formăm un raționament clinic pe cunoștințe de bază solide.

Alte articole

x

Următorul curs:
Curs Facilitari neuropropioceptive (PNF – Partea B)

Date disponibile:

3.000 lei